Factura pentru plata în avans
Pentru sumele încasate în avans pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, societăţile comerciale (sau persoanele impozabile, aşa cum sunt denumite în lege) au obligaţia de a emite factură către beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. Adică o factură de avans, aşa cum este numită în mod curent.
La emiterea facturii finale pentru contravaloarea integrală a livrării bunurilor / prestării serviciilor, se realizează şi regularizarea facturii de avans, care constă practic în stornarea acesteia. Stornarea se poate face separat (printr-o factură distinctă) sau pe aceeaşi factură fiscală pe care se evidenţiază valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Cu programul de facturare Conteq puteţi crea facturi de avans accesând opţiunea Facturi → Factură avans nouă din meniul principal al aplicaţiei. Facturile de avans create vor fi evidenţiate distinct în lista de facturi generate, pentru a putea fi regăsite uşor şi gestionate în mod eficient.
Vezi si:
Ce este Conteq?
Conteq este un program de facturare şi gestiune stocuri online, care oferă firmelor o soluţie completă, flexibilă şi profesională pentru emiterea şi gestiunea facturilor, controlul stocurilor si monitorizarea vânzărilor.
Facturare Online
Gestiune Stocuri Online
Rapoarte detaliate vânzări
Alte Articole
Noi reglementări privind facturarea, din 2013
Principalele modificări şi clarificări privind facturarea pe care le aduce Ordonanţa Guvernului nr.15/2012 se referă la menţiuni noi care trebuie să apară pe facturile emise şi eliminarea obligatiei de a emite facturi in anumite situaţii expres prevăzute de lege.
citește mai mult
Operatiuni pentru care nu se emit facturi
Ordonanţa 15/2012 pentru modificarea şi completarea Codul Fiscal, publicată la 29 august, aduce clarificări privind situaţiile în care persoanele impozabile sunt scutite de obligaţia de a emite facturi pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate.
citește mai mult
Facturarea și gestiunea stocurilor mai simple ca niciodată
Conteq îți oferă libertatea de a lucra de oriunde.
Accesezi programul online, de pe laptop, tabletă sau telefon.
Testează 30 de zile gratuit
Nu descarci, nu instalezi nimic.